Despre Parlamentul European și alegerile din 2019

Despre Parlamentul European și alegerile din 2019 

Parlamentul European este singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct de către cetățeni și una dintre cele mai mari adunări parlamentare din lume. În trecut, Parlamentul European obișnuia să fie o adunare cu rol consultativ al cărei membri erau delegați din cadrul parlamentelor naționale ale statelor UE. Totuși, din 1979 membrii lui sunt aleși în mod direct, prin sufragiu universal.  

În total, 751 de europarlamentari sunt aleși o dată la 5 ani, reprezentând interesele a peste 500 milioane de oameni din 28 de state membre. Toți cetățenii cu vârsta de cel puțin 18 ani (16 ani în cazul Austriei) sunt eligibili să voteze, chiar dacă locuiesc într-un alt stat al Uniunii Europene. Cetățenii UE pot de asemena să candideze la alegeri în oricare dintre cele 28 state membre. Pentru a afla mai multe despre originile Parlamentului European, accesați acest link.

Odată aleși, eurodeputații sunt organizați în grupuri politice în funcție de liniile lor ideologice, și nu de naționalitate. În momentul de față sunt 8 grupuri politice, după cum urmează: Grupul Partidului Popular European (PPE), Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Europa Libertății și Democrației Directe. Eurodeputații care nu aparțin niciunui grup politic se numesc “neafiliați”. Parlamentul European funcționează în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE, oar eurodeputații au dreptul de a se adresa în oricare dintre aceste limbi, beneficiind de interpretare simultană.  Click aici pentru mai multe detalii.

În timp ce Parlamentul European își are sediul oficial la Strasbourg, majoritatea întâlnirilor comisiilor de specialitate au loc în Bruxelles, iar Secretariatul își are sediul permanent în Luxembourg. Voturle și dezbaterile au loc la Strasbourg  în timpul sediunii plenare lunare (care durează 4 zile). În timpul plenarei, eurodeputații votează sute de amendamente, paragrafe și rapoarte. Majoritatea voturilor se desfășoară prin ridicarea mâinii – atunci când votează pentru, împotrivă sau se abțin. Totuși, multe alte voturi, în special cele finale, se votează printr-un mecanism electronic, permițând ca votul fiecărui eurodeputat să fie înregistrat și stocat.  

Alegerile europene din 2019

Potrivit site-ului Parlamentului European, procedurile de alegere ale Parlamentului sunt guvernate atât de legislația europeană care definește normele comune aplicabile tuturor statelor membre, cât și de dispozițiile naționale specifice care variază de la o țară la altă. Normele comune stabilesc principiul reprezentării proporționale și anumite incompatibilităti cu mandatul de deputat în Parlamentul European. Multe alte chestiuni importante, cum ar fi tipul de sistem electoral  folosit și numărul de circumscripții electorale, sunt guvernate de legile naționale.

Următoarele alegeri pentru Parlamentul European sunt programate pentru perioada 23-26 mai 2019. În februarie 2018, Parlamentul European a votat pentru reducerea numărului de deputați în Parlamentul European de la 751 la 705 după ce Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană. Locurile sunt alocate statelor membre în funcție de populația lor. Fiecare stat are un număr fix de locuri și acestea sunt distribuite după un principiu de "proporționalitate descrescătoare", ceea ce înseamnă că statelor mai mici li se alocă mai multe locuri pe cap de locuitor decât statele mai mari.

Potrivit Consiliului European, Consiliul a ajuns la un accord la nivel de ambasadori pentru îmbunătățirea sistemului electoral al UE, în timp ce vechile reglementări care datează din 1976 să fie reformate. Se propune ca odată ce noul pachet legislativ este gata, Parlamentul să voteze asupra lui.  

Scopul declarat al noilor legi este de a îmbunătăți participarea cetățenilor la alegerile din Parlamentul European, de a spori înțelegerea caracterului lor european și de a preveni votul neregulat, respectând în același timp tradițiile constituționale și electorale ale statelor membre.

Proiectul prevede interzicerea "votului dublu", votarea în țările terțe și îmbunătățirea vizibilității partidelor politice europene. Pentru a evita votul dublu, vor fi înființate autorități de contact pentru a face schimb de date despre alegătorii cetățeni străini. Acest proces va trebui să înceapă cu cel puțin șase săptămâni înainte de alegerile pentru PE.